15 ani de presă și vreo doi de
comunicare publică. O aventură cu tot ce ține de ea: neprevăzut, provocare,
testarea limitelor fizice și psihice, arta diplomației, strâns din dinți,
fericire, nervi, consum, zbatere, reușite, multă muncă, atacuri de panică, episoade
de anxietate, nopți fără somn și zile cu somn. Adică exact cum mi-am dorit să
fie – am vrut să simt această meserie prin toți porii și… am avut parte de
tot ce am cerut.
Am avut și marele noroc să fac presă în
anii 2005, 2008, 2009, 2010… și tot așa. Terenul era teren, întrebările din
conferințe erau întrebări, anchetele erau anchete, documentele obținute pe
surse erau de la … surse, reportajele erau pline de culoare, live-urile erau
live-uri, cu dialoguri, cu minute pe care trebuia să le ții, deci trebuia să ai
informații, iar scrisul, cuvintele erau alese nu puse pur și simplu într-un
program de scris știri. Și mai e ceva, am iubit cel mai mult să fiu reporter,
pentru că mi-au plăcut întotdeauna oamenii! Și mi-a plăcut să fiu un reporter bun,
din respect pentru meserie și pentru lucruri care nu se fac cu jumătate de
măsură.
Oamenii sunt și cei pe care îi primesc
acum în cabinetul de psihoterapie… online, deocamdată. Cu respect față de ei
și față de cerințele lor. Iar pentru că asumarea unei noi profesii nu mă face
să mă dezic de la cine sunt… și pentru psihoterapie am învățat niște ani
și… știu că legământul e că voi învăța practic întreaga viață profesională.
Aici… nu-ți permiți să dai nici măcar o erată, deși e bine când învățăm din greșeli.
Am rămas cu aceeași amprentă de
detectiv, cu aceeași curiozitate, dar acum nu mai dau știri la TV, acum încerc,
alături de fiecare om care pășește în lumea psihoterapiei sau care vrea
psihoclarificare, să găsesc ce îl încurcă, de ce, cum poate face schimbarea, ce
model urmează, ce scop e în fiecare mișcare, cine e și dacă e cine vrea să fie
sau el doar plătește tribut pentru promisiuni făcute într-un mod tăcut atunci
când era mic.
Acum zarva e alta, zbucimul e altul, iar
dialogul e între doi oameni, care vor fi umăr la umăr, doar pentru un singur
rezultat: binele, ăla care te unge pe suflet!
Ce am vrut să spun este că atunci când
decizi să lucrezi cu oamenii, pentru oameni, cu vorbele, e bine să o faci
asumat și total, pentru că și una și alta sunt profesii care se fac doar cu
sufletul pe tavă.